Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Colegiul Naţional „Ioan Slavici”, complet reabilitat şi modernizat
Florin Răchitan  - Luni, 3 Decembrie 2012

Lucrările de reabilitare ale Colegiului Naţional „Ioan Slavici” au fost finalizate, iar panglica reprezentând predarea oficială a clădirilor modernizate a fost tăiată luni de primarul Dorel Coica, episcopul romano-catolic Eugen Schonberger (episcopia fiind proprietara clădirilor retrocedate), inspectorul şcolar general Mariana Roman, directorul colegiului, Ioan Cuceu, şi consilierul judeţean Virgil Enătescu.

 

La ceremonia de inaugurare au mai fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, cei doi viceprimari ai municipiului Satu Mare, Marcela Papici şi Radu Roca, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Mircea Ardelean, precum şi mai mulţi consilieri locali şi judeţeni şi numeroase cadre didactice.

 

Proiectul iniţiat de fosta conducere a Primăriei Satu Mare a beneficiat de o finanţare de 8 milioane de euro, din care mare parte a fost asigurată din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.
 

 

În cadrul proiectului au fost modernizate cele două corpuri de clădire ale şcolii şi sala de sport, iar sălile de clasă şi laboratoarele de studiu au fost dotate cu echipamente IT şi materiale didactice la standarde europene, inclusiv 110 calculatoare, table interactive, videoproiectoare, truse geometrice, hărţi etc.

4229 vizite
Distribuie pe